Remodelăm o lume imperfectă

Orgoliul unui cuceritor păleşte alături de ostentaţia unui credincios ce se adresează Creatorului. Cum de poate cineva să îndrăznească atît de mult ? Şi cum să fie modestia o virtute a templelor, cînd orice bătrînă decrepită care-şi închipuie că Infinitul îi stă la îndemînă, se înalţă prin rugăciune la îndrăzneala la care nici un tiran n-a ajuns vreodată ? Aş da toată împărăţia lumii doar pentru clipa cînd mîinile mele împreunate l-ar implora pe marele Răspunzător de enigmele şi banalităţile noastre. Şi totuşi, această clipă constituie o calitate curentă — şi un fel de timp oficial — a oricărui credincios. Dar cel care este cu adevărat modest îşi spune în sinea lui: „Prea umil ca să mă rog, prea vlăguit ca să trec pragul bisericii, mă resemnez cu propria-mi umbră, şi nu vreau ca Dumnezeu să se dea bătut în faţa rugăciunilor mele.” Iar celor ce-i propun nemurirea, le răspunde: „Orgoliul meu nu-i nesecat: puterile-i sînt limitate. Socotiţi că în numele credinţei vă veţi învinge eul; de fapt, doriţi să-1 perpetuaţi întru veşnicie, durata aceasta neajungîndu-vă. Orgoliul vostru e mai rafinat decît toate lumeştile ambiţii. Ce vis de glorie, asemuit cu al vostru, nu se arată a fi înşelăciune şi fum ? Credinţa voastră nu e decît un delir de grandoare tolerat de comunitate, pentru că merge pe căi ascunse şi meşteşugite; dar unica voastră obsesie este pulberea care sînteţi: lacomi de atemporalitate, persecutaţi timpul ce o împrăştie. Doar viaţa de dincolo e destul de cuprinzătoare pentru poftele voastre; pămîntul şi clipele lui vă par prea fragile. Megalomania mînăstirilor depăşeşte tot ce-au putut imagina vreodată delirurile somptuoase ale palatelor. Cel cares nu-şi acceptă neantul suferă de o boală a gîndirii. Şi, dintre toţi, credinciosul este cel mai puţin dispus să-1 accepte. Voinţa de a dăinui, dusă atît de departe, mă înspăimîntă. Refuz seducţia nesănătoasă a unui Eu nesfîrşit. Vreau să mă tăvălesc în condiţia mea muritoare. Vreau să rămîn normal.” (Doamne, dă-mi puterea să nu mă rog niciodată, cruţă-mă de nesăbuinţa oricărei adoraţii, îndepărtează de mine ispita iubirii care m-ar aservi Ţie de-a pururi. Fie ca golul să stăpînească între inima mea şi cer! Nu doresc ca pustietăţile să-mi fie pline de prezenţa ta, nopţile tiranizate de lumina ta, Siberiile mele să se topească sub soarele tău. Mai singur decît tine, vreau ca mîinile mele să rămînă curate spre deosebire de ale tale, care s-au mînjit pentru totdeauna frămîntînd lutul şi amestecîndu-se în treburile acestei lumi. Nu cer de la stupida-ţi atotputernicie decît respectul cuvenit singurătăţii şi chinurilor mele. N-am ce face cu vorbele tale; şi mă tem de nebunia care m-ar sili să le aud. Dăruieşte-mi minunea în sine reculeasă de dinaintea primei clipe, pacea pe care n-ai putut-o îndura şi care te-a îndemnat să faci o spărtură în neant ca să deschizi acest bîlci al timpurilor, condamnîndu-mă astfel la univers — la umilinţa şi ruşinea de a fi.)

admin Uncategorized

Ăă, da, salutare, din nou.

Am lipsit, o perioadă, da m-am gîndit cu puţinele celule nervoase rămase că ar fi ceva dacă aş reveni. Pentru mine, recunosc, sunt egoist.

Am foarte mult timp liber, în ultima perioadă, precum am şi prezis, contrar asigurărilor tuturora că universitatea e cea mai a dracului instituţie din cîte există. Nimic mai fals.

Caut un subiect pe care să-l iau de fund şi să-l tîrăsc prin noroi pînă cînd uit de ce mi-am şi început atacul. Ah, da , ca să dau un scop vieţii mele. Nu mai rămîne decît să ţintesc în ceva , iar atacul meu să fie justificabil cumva, că altfel nu-s decît adolescent teribilist(presupun că nu-s aşa) şi cică trebuie să fim corecţi să nu lovim în cei căzuţi la pămînt. Chestii.

admin Uncategorized

Am să-ţi mărturisesc dragă jurnalule că tare-mi mai placi. Să vorbim noi în doi făr-un motiv anume ,să pălăvrăgim ,să schimbăm opinii. Tu mă asculţi mereu. Însă  trebuie să recunosc că te-am trădat recent. Te-am trădat amarnic, te-am înşelat . Şi da, merit certat şi pedepsit. Ne-am deconspirat, am introdus încă o necunoscută(simpatică, de altfel) în ecuaţie. Cineva a aflat de cercul nostru . Dualitatea a devenit Trinitate. Şi de azi tot ce-ţi spun ţie nu mai e secret, de azi nu mai pot scrie despre masturbare , despre sinucidere,despre boală ca binecuvîntare, despre dumnezeu ca dezgust, nu putem înjura , nu, suntem 3.

Daţi-mi voie să spun că în sfera dată, anonimatul e extrem de plăcut. PÎnă cînd se decide cel ce scrie textele să devină vedetă. Se strică totul. Nu mai sunt natural nu mai sunt eu. Şi mă trage gîndul negru de a te trăda dublu, blogule.

Şi ce frumos, ne înjuram noi fără să ne supărăm. Acum mă gîndesc să-mi retrag confesiunile, îmi par vulgare. Vulgar e faptul că vreau să reneg ceea ce-am gîndit sincer să înlocuiesc asta cu o prostie învelită în miere. Nu, n-o voi face.

Îmi displace că ştiţi , eu ce să mai scriu acum? CUm să vă spun despre inutilitatea lumii fără să presupuneţi că urăsc viaţa?

Dacă m-aş sinucide(ipotetic vorbind) nu ar presupune investigatorii , instantaneu , la citirea blogului meu că-s bolnav psihic cu tendinţe sinucigaşe? Ba  da, de-asta nu trebuie să-l citească, de-asta vreau să apreciaţi ideea iar nu s-o  negaţi atribuind-o unui dereglat. Nu, pentru că eu pentru voi nu-s om. Pentru voi eu rămîn doar o cutie neagră din care ies idei. Voi le citiţi şi nu vă întrebaţi de ce-a scris cutiuţa asta, dar vă întrebaţi cît adevăr se găseşte în ele . Cu cît mai mult cu atît mai bine.Aveţi şi dreptul să urîţi, ideile, nu pe mine. Dacă asta vă aduce un dram de fericire, urîţi-mă pînă la limite.Fără iubire mai trăieşti, fără ură însă, fără să-ţi proiectezi frustrările pe altceva, înnebuneşti, avem nevoia de a urî ceva, fie o naţiune fie o tipologie de oameni.

Vaţi întrebat vreodată de ce răzbunarea e aşa de dulce? Transformarea urii în fapte, evoluţia gîndului în materie. Niciodată însă să nu vă învingeţi adversarii, laolaltă. Lăsaţi vreo doi pentru viitor. Vă vor prinde bine.

Revenind la oile mele, anonimatul, deşi te lipseşte de faimă(care faimă?) îţi face viaţa pe blog un deliciu. Şi cum ţin la libertatea mea de decizie mai mult decît la orice, nu ar fi trebuit să-mi permit să te trădez, să nu mai pot fi sincer cu tine. Acum probabil eşti supărat. Şi-mi cer scuze, dar nu mă puteam abţine , nu mi se-ntîmplă des dar se-ntîmplă şi-mi pare bine?(or rău?).

Promit însă că , n-o s-o mai fac, promit că chiar dacă o să afle tot spaţiul românesc despre tine iar eu o să fiu cunoscut de toţi vorbitorii de română, ca Mihai Eminescu şi toţi îţi vor şti adresa, eu te voi suna la ananghie şi-ţi voi povesti of-ul or bucuria , aşa cum îmi vor veni pe limbă.Chiar dacă fiecare ochi din oraş mă va privi ca pe un experiment nereuşit al cărţii, ca pe un om făr de esenţă, chiar dacă mă condamn la sigurătate, chiar dacă prietenii mei mă vor respinge,voi continua. Căci, dacă e să-mi aleg un punct de sprinjin pentru a-mi construi pe el universul şi ideile, acesta va fi adevărul.Nu Isus şi nu Budha, nu Tao şi Nu Yin-Yang, nu Yahweh şi nu Allah nu Arhitectorul şi nu Zeus.Nu materia şi nu sufletul nu pămîntul ca buric al universului şi nu soarele, dar adevărul. Şi dacă adevăr căutăm în univers(nu negaţi , că asta faceţi) eu am să împart o părticică din adevărul meu cu tine, blogule.

Cu dedicaţie către d-şoara X.

PS: totuşi n-am scris nicăieri că-mi pare rău că am pierdut anonimatul.

PS1: Să lăsăm discuţiile despre veridicitatea şi existenţa adevărului pe care-l caut pentru altă zi, să presupunem azi că el există, de dragul argumentului, altfel nu mai ajung la capătul acestui articol.

admin Uncategorized

Ca să nu ajung să scriu prea des, vreau să-mi public nişte idei exprimate succint. Exprimate nu de către mine. Ce noroc pe capul meu că s-au găsit alţii mai luminaţi care să le scrie(citate de Emil Cioran şi  Friedrich Nietzsche).

Avertisment: nu se recomandă spre citire dogmaticilor. Nu vă pierdeţi timpul în zadar.Nu-l irosiţi pe-al meu scriind comentarii cu insulte. Deşi mi-ar plăcea asta , nu neg.

Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un conţinut lăuntric mai adînc şi care nu se pot menţine vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulităţile caută varietatea lumii din afară, fiindcă superficialitatea nu este altceva decît realizarea prin obiecte.

Mi-e scarba de oamenii care in agonie se stapanesc si isi impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate. Toti aceia care se vor inconjurati in agonie de prieteni o fac dintr-o frica si dintr-o imposibilitate de a suporta momentele finale.Ei vor sa-si uite momentul capital de moarte.De ce nu au un eroism infinit, de ce nu incuie usa ca sa suporte senzatiile acelea nebune cu o luciditate si o teama dincolo de orice limita?

Creştinismul a fost de la început, esenţial şi fundamental, lehamitea şi dezgustul vieţii faţă de viaţă, doar că ascunse, mascate, deghizate în credinţa într-o “altă” viaţă, “mai bună” F. Nietzsche

Nu iubesc muzica decît aceia care suferă din cauza vieţii.

Dumnezeu a murit.

Doamne, fără tine sunt nebun şi cu tine înnebunesc.

Creştinismul e un platonicism al plebei.

Conştiinţa este una din formele ascetismului.

Pământul are o piele; iar această piele are boli. De exemplu, una dintre aceste boli se numeşte om.

Animalele de jertfă vorbesc altfel decât spectatorii despre jertfă şi spiritul de jertfire, dar niciodată nu au fost lăsate să vorbească.
Poate că ştiu de ce doar omul râde: doar el suferă atât de mult încât a trebuit să inventeze râsul.

Boala este modul în care moartea iubeşte viaţa, iar individul teatrul acestei slăbiciuni.

Singura scuză a lui Dumnezeu e că nu există.

Mă atrag lucrurile care n-au şansa să se-mplinească ori să dăinuie

Singurătatea fără Dumnezeu este nebunie curată.

Că există oameni care-i contestă profund pe cei doi, desigur. Că eu nu am citit destul ca să pot spune că au dreptate? Desigur. Că citatele astea mă reprezintă pentru moment? Desigur.

admin Uncategorized

Azi îmi propun un exerciţiu de imaginaţie. Un mic test, ca să vă verific permeabilitatea la o idee radicală, cum ar fi de exemplu, distrugerea pămîntului, or dispariţia rasei umane de pe dînsul.

Eu nu pot concepe or înţelege de ce viaţa ar fi privilegiată, or de ce ar fi importantă. Universul e infinit, noi suntem mici, probabil mai există viaţă în univers, posibil să nu mai existe, oricum, universul nu se învîrte în jurul nostru. Şi ce-ar fi dacă într-o clipă am dispărea cu toţii? Definitiv şi irecuperabil. Sau dacă am dispărea în urma răspîndirii unui virus. Sau în urma unei explozii. Conceptele de adevăr şi de dreptate sunt inventate tot de noi, aşa că dacă noi murim, cine-o să mai rămînă să ne plîngă plecarea, să spună că a fost o nedreptate măcelărirea omului? Nimeni. Exact. Şi nici dacă ar rămîne cineva, n-ar trebui să ne plîngă. Eu i-aş ridica monument celui care-ar fi în stare să ne omoare pe toţi. Atenţie, vorbim de toţi nu despre persoane în particular. Deşi nu mă simt prea deranjat dacă aş muri azi.Nu, de fapt nu mă simt deranjat dacă aş fi murit ieri. Azi am un găsit un rost vieţii.

Eu cred că iubesc moartea. Nu ştiu dacă o fac pentru că voi o urîţi sau doar pentru că-mi place mie. Da’ e cert că are ceva atractiv la dînsa. Dar iubesc şi viaţa. Nu văd conflictul dintre cele două. Nu acum. Şi-mi pare că stropi de linişte îmi curg prin vene ,nu de sînge.

Găsesc comică, fuga zilnică a oamenilor, faptul că se ceartă pentru că şi-au parolat calculatoarele, faptul că strigă cinsprezece minute unul la altul pentru o fereastră lăsată deschisă , că-s senili. Uneori sunt pus faţă în faţă cu ei şi îmi pun întrebări. Întrebări banale, sau întrebări la care nu există răspuns, întrebări la care nu poţi răspunde decît printr-un eseu de proporţii. Şi mă uit în ochii lor şi zîmbesc şi nu le pot răspunde. Şi mă gîndesc să-i ucid pe toţi, şi mă ridic sus şi scriu articole.

Am auzit o stupizenie recent. Cum că ştiinţa ar fi în stare să descopere adevărul. Dacă e infinit, nu-l poţi cunoaşte niciodată. Poate doar prin nişte generalizări, dar acestea ar fi înţesate de dubiu. Respect ştiinţa, dar ea nu poate afla totul despre univers, nu. Şi nici n-o să poată da răspuns la întrebările filosofilor. Nu. Infinitul e o noţiune incomprehensibilă. E în afara noastră şi asta nu se va schimba.Şi ca să revin asupra temei, dacă tot suntem condamnaţi să ne trăim vieţile în neştire, pesemne cineva avuse grijă ca noi să nu putem afla prea multe, ce-ar fi dac-am muri? N-ar fi nimic, vă spun eu. Dacă moare un om se schimbă ceva?Viaţa continuă. Dacă mor 2700(11 septembrie, evit să le spun atentate) de oameni ce se schimbă?Dacă mor 100.000  ce se schimbă? Totuşi ca să nu înţelegeţi greşit , eu consider că nimeni nu deţine dreptul de viaţă sau moarte asupra altuia. Fiecare e răspunzător strict pentru sine. Puterea lui asupra altuia e nulă.

Dar să ai o ocazie atît de măreaţă, cum ar fi nimicirea ciumei umanoide şi să nu apeşi butonul roşu, vai , ce laşitate. Mai mare nici că există.

O vai ce crud sunt mi se rupe sufletul,

Hai să plîngem cu toţii această eroare de calcul.

Viaţa e frumoasă!

admin Uncategorized

Cunoaşteţi replica nu?Vai pisicu’ ce drăguţ esteeeee,să-l înecăm…(Îi aparţine lui George Carlin,vedeţi aici ).

Nu am realizat că a venit primăvara de dimineaţă.Aparent natura nu se simte pregătită.S-o fi săturat de cîteva milioane de cicluri şi şi-o fi zis,că-i de ajuns.Şi eu m-aş plictisi.Or poate natura ceteşte prostiile mele şi a hotărît să fie nonconformistă. Aşadar obiceiul mărţişorului.Fain obicei. Nu-mi place că este o obligaţie mai ales cînd se găseşti unii de genul : v-ai fără mărţişor, cum aşa.Ete na mă doare-n cot de alb-roşul tău. Eu vreau să n-am mărţişor. Poate dacă nu m-ai freca la cap cu prostia asta l-aş purta pentru că aş simţi asta drept un lucru plăcut.Oricum nu văd rostul să sărbătoresc ceva care nu este. Care-i rostul să sărbătoreşti crăciunul pe 1 septembrie? Care-i rostul să sărbătoresc venirea primăverii dacă primăverii nu-i este a veni. Am s-o sărbătoresc cînd o să-mi vină mie.Şi-aici intervine problema mea (dar nu numai) cu toate sărbătorile. Sărbătorile sunt de rahat pentru că te bagă la cheltuială. Un fel de : nu bea singur bea cu noi. Cel mai probabil sărbătorile au fost inventate de prieteni. Pentru ca să bea şi ei .

1 martie a fost inventată de femei. Chiar dacă un bărbat i-a pus bazele a fost manipulat de o femeie. Nici un bărbat întreg la cap nu putea să creeze o sărbătoare de doi bani care nu are nici un sens, dar absolut nici unul. În plus de 1 martie nu ni se dă voie să bem,ocupaţia noastră preferată. Şi dacă e o sărbătoare inventată de femei logic, nu are logică .Toate sărbătorile  la care se bea sunt inventate de bărbaţi .Zilele de naştere-s inventate de toţi deopotrivă. Omul tînjitor după atenţie a inventat zilele de naştere  pentru ca măcar 1 din 365 să fie a lui, deopotrivă bărbaţi şi femei. De asemenea prietenii tot iubesc zilele de naştere , băutură gratis. Străinii tot iubesc zilele de naştere. Toţi iubesc zilele de naştere. Eu nu( dar ăsta e un subiect aparte). Primăvara are cîteva sărbători importante 1,8 martie şi Sărbătoarea Paştelui.

8 martie e musai o sărbătoare inventată de femei. Femeile au fost proaste şi bărbaţii le-au suflat sărbătoarea de sub nas.Acu de 8 martie bem noi în locul lor. Mare greşeală, dar hei, noi am fost mereu mai tari la strategie.

Paştele.Aşa cum nu sunt creştin avem o problemă dificilă.Tot timpul am iubit sărbătoarea asta. Multă mîncare=eu fericit. Poate de acolo pasiunea mea inexplicabilă pentru Isus. Sărbătoarea asta nu ştiu de cine-a fost inventată . Deştepţi băieţi .Închipuiţi-vă .Oamenii sunt atît de fricoşi şi egoişti încît aşteaptă să primească atenţie şi după moarte. Motiv pentru care înainte să moară îşi învaţă copiii să meargă la cimitir să-şi pomenească semenii morţi.Astfel fiecare se simte împăcat ştiind că copii lui îl vor pomeni la rîndul lor. Mare dezamăgire pe părinţii mei .Ş-apoi dacă toţi ajung în rai ,ce mai căutăm noi la mormite? Te pui pe pat seara şi-ţi pomeneşti părinţii.Sunt mai mari şansele că or să te audă

admin Uncategorized

Mi-a venit un gînd care-mi dă tîrcoale de ceva vreme, despre rostul vieţii. Nu aştept să produc vreo noutate în domeniu , a curs destulă cerneală în încercarea (comică!) de a o explica. Privind printr-un telescop îmi descopăr adevărata valoare (care între noi  fie vorba, e cam ridicol de mică). În faţa imensităţii universului ajunge omul , cu condiţia că a atins nivelul necesar de trezie , să înlăture ceaţa din faţa ochilor şi să se sperie , brutal, de proporţiile gigantice ale acestei lumi.

Pornesc de la o ipoteză , pe care am să o consider drept adevăr fundamental , pe care însă am să o las deschisă dezbaterii.

-Absenţa lui dumnezeu, scepticismul în privinţa existenţei acestuia. Să zicem că admit existenţa lui dar nu o confirm.

Perspectiva asupra posibilităţilor mele în asemenea context e destul de sumbră. Să trăieşti o viaţă mînat de instincte şi pofte animalice pentru a ajunge să putrezeşti în final sub un morman de pămînt ştiind că nimeni şi nimic nu te aşteaptă nicăieri. Nici măcar pe lumea asta, tangibilă.Ce-i drept pe lumea asta avem prieteni, rude care ne fac viaţa mai uşoară, mai uşor de suportat dar în final , cînd toţi ne înconjoară şi ne privesc de deasupra în lacrimi, pentru fracţiunea de secundă suntem înfricoşaţi pînă la limite. Ca să parafrazez un citat auzit recent, viaţa e frumoasă , moartea e paşnică, iar numai tranziţia e terifiantă.

Singurul lucru capabil de a mă sustrage obsesiei morţii iminente este dragostea or ,pentru perioade mai scurte iluzia plăcerii , provocată de diverse satisfacţii intelectuale sau fizice sau de evenimentele cu caracter benefic care survin consecutiv în viaţa mea. În momentele mele de trezie globală mă retrag în interior cînd realizez adevărul ca un animăluţ speriat, în scorbură. Ceea ce mă face să mă întreb cum de oameni diverşi nu au terminat înţelegerea cu viaţa înainte ca ea s-o termine cu ei, avînd în vedere gradul lor de trezie. Eu n-o fac dintr-o laşitate pură care zace la bazele fiinţei mele, în plus din diverse motive admit faptul că odată cu înaintarea în vîrstă aş putea căpăta altă viziune asupra lumii(dar asta ar putea fi doar o altă manifestare a laşităţii mele cauzate de instinctul de bază , de a supravieţui) . Mulţi din cei pe care-i cunosc admit că viaţa merită trăită, punct la care eu am obiecţii majore pe toate sensurile, pe 3 axe şi 4 dimensiuni.Şi , aşa cum îmi stă bine , să-mi argumentez cauza, am să spun despre cele 2-5 miliarde de oameni care au terminat-o cu viaţa  , insecte pe care timpul deja le-a strivit şi de care nimănui nu-i pasă(şi nici nu ar avea de ce să ne pese).Sunt un argument bun în ideea vanităţii vieţii.

Lăsînd la o parte scenariile sumbre, ce ar fi de ajuns pentru a-mi crea un scop în viaţă? Pentru a găsi un sens al ei, asemeni fraţilor mei care văd c-au reuşit s-o facă mult mai uşor decît mine? Nici măcar apariţia unui Isus în faţa întregii lumi şi înzestrarea mea cu aripi şi puteri dumnezeieşti nu cred că mi-ar putea răspunde la întrebare. Ce face universul cînd Isus e la noi? Şi unde-s marginile acestuia?Are margini? Ce este după Margini? Cine-a pus marginile acolo? Mă înfricoşează ceea ce numim univers, pentru că adevărul relevat este în afara înţelegerii mele.

Sper ca acum înţelegeţi de ce găsesc comică soarta unui agricultor, care se luptă pentru pîine şi pentru ca copii lui să trăiască bine, soarta constructorului care ridică o nouă casă şi se simte împlinit, soarta celui care consideră pîinea ca fiind darul suprem iar jocul din mijlocul satului şi şezătorile, rostul omului şi deliciul lui. Cine sunt ei? Ce este praful pe care-l aruncă în ochi? Cu ce se deosebesc ei de animalul care se ascunde în scorbură? Instincte, autosatisfacere, mulţumire, ignoranţă, deşertăciune. Aş fi preferat de o mie de ori soarta animalului decît cea a omului întrebător. Blestem ziua în care mi s-au pus bazele existenţei, îmi blestem creatorii, blestem pe toţi susţinătorii vieţii şi universul în care m-am născut. Iar dacă, scopul meu este exact acesta, să pun întrebări,sincer, oricine-ai fi tu cel care m-a plasat aici , nu sunt mulţumit. Şi dacă tot m-ai întemniţat cu abilitatea de a gîndi, dă-mi tăria să-mi lichidez contractul cu tine, acum că exist, dar pentru viitor, pentru urmaşii mei , am un sfat: Lasă-i să doarmă în idee, nu-i îngreuna cu povara existenţei.

PS: Perioada din viaţa mea(foarte plăcută, datorită unei domnişoare) nu coincide cu mesajul textului dat, dar am învăţat ca , indiferent de circumstanţe şi de plăcerile oferite de viaţă să nu uit de bestialialitatea ei, altfel aş fi un ipocrit dacă aş spune că viaţa e roz sau sură în dependenţă de concentraţia hormonilor din sînge. Dacă v-aţi regăsit în textul meu , puteţi să  vă lasaţi amprenta pe aici, dacă nu, simţiţi-vă liberi să mă înjuraţi.Sau nu.

admin Uncategorized

Azi am constatat cu stupoare(cliché) că cei 12 ani de  şcoală pentru a fi ştampilaţi şi întăriţi de o hîrtie care atestă prezenţa mea la orele plictisitoare peste măsură, necesită cam 500 de lei. Adicătelea 500 de lei e preţul plătit de fiecare elev observatorilor de la bacalaureat  pentru a face exact ceea ce spune meseria lor: a observa. Nimic mai mult nimic mai puţin, noi dăm banu’ voi observaţi că nu observaţi nimic şi suntem amîndoi cîştigători. Şi nu mi-ar fi nimic dacă această procedură ar respecta nişte norme elementare ale bunului simţ, dar chestia e că proştii după ce au urinat pe tot ceea ce înseamnă civilizaţie, acum vor note mari. Şi plătind devin părtaş la ceea ce urmează să fie orgia bacului.  Şi fără nici o frică vă spun că  asemenea minunăţii au loc în toată basarabia.

Acuma cei dintre voi cu mai mult decît doi neuroni (polineuronaţi adică) ar putea să-mi spună că nu notele fac diferenţa. Anume aici e miezul problemei, eu am nevoie ca ei să primească doi ca să mă simt validat. Păi după faptă şi răsplată. De ce să nu primească doi toţi proştii basarabiei. Că oricum se duc de ”ecomonişti” şi  mănăgeri. Ţara are nevoie de voi  da’ la sapă nu la universitate. N-auziserăţi? Se reduc locurile la universitate. Unde vorba aia vreţi voi să intraţi. Pe această linie vă urez să luaţi numai note de doi la bac. Eventual să lucraţi cu mistria în mînă. Numai bine.

Punctul 2 pe ordinea de zi este o afirmaţie stupidă şi enervantă. Elevii buni nu se descurcă bine la bac sau să dea dumnezeu să vă descurcaţi la bac la fel de bine ca la ore.

Unu la mînă , dumnezeu nu există. Nu în forma asta cel puţin ca să nu fiu foarte rău cu voi că ştiu că acceptaţi noutăţile mai greu şi aţi vrea să mă ardeţi pe rug.

Doi la mînă , elevii buni nu au nevoie de noroc. Există elevii mediocri şi elevii buni. Elevii buni ştiu mult prea bine ce au de făcut. E practic o insultă avînd în vedere dificultatea medie a testelor de bacalaureat.

Trei la mînă notele nu contează. Contează  ca elevul să-şi dea silinţa şi să obţină ceea ce merită. Ăsta e scopul sistemului metric, să măsoare, asta fac şi notele măsoară, nu dezinfomează. De fapt notele contează doar ca să te dai mai mare în faţa proştilor menţionaţi la subpunctul unu care ,ca să nu uit, merită nota doi(îmi place să repet,ca să  ţin minte mai bine)

Aşadar ca să terminăm pe o notă pozitivă să reanalizăm sistemul că e frumos văzut dinafară:
Stăm 12 ani pe bănci şi-n spatele şcolii.

Plătim toate tezele şi examenele.

Plătim intrarea în universităţi şi toate examenele de-acolo.

Plătim ca să fim angajaţi acolo unde suntem angajaţi.

Plătim pentru funcţii în aparatul de stat.

Republica Moldova- O moldovă Europeană, Un proiect de succes.

admin Uncategorized

După cum v-aţi dat seama (sau nu,în dependenţă de categoria în care vă regăsiţi ) pe planetă egzsită cîteva tipuri de proşti ( şi dacă crezi că nu ştiu cum se scrie egzsită atunci eşti desigur, prost). În primul rînd trebuie neapărat să stabilim că eu nu-s un prost. Că dacă eu îs prost vai şi-amar de capul vostru. Deci eu nu-s prost .Dacă aş fi care ar mai fi farmecul acestui post?Aşa ziceam şi eu.

Proştii deştepţi : Ştiu că cunoaşteţi (sau sunteţi, după caz) unul dintre aceştia. Sunt oamenii ăia care lasă impresia de deştepţi ,se dau deştepţi da de fapt piuie  poligraful de-ţi sparge timpanele cînd i-l pui pe urechi să verifici dacă poartă ceva între ele. (şi da,prostule , ştiu ce-i ăla poligraf şi la ce se foloseşte, da’ scriu greşit intenţionat ca tu să crezi că nu ştiu cum e corect) . Proştii deştepţi au luat mereu note bune în şcoală au fost copii ascultători la la părinţi şi le-au ieşit mai rar din cuvînt .E gama aceea de oameni pe care ai vrea-o să te aleagă deputat. Au destui creieri cît să te ducă pe spate dar nu destui ca să-şi dea seama că te doare-n cur de ei. Proştii deştepţi sunt categoria mea preferată. Mă pot da deştept în faţa lor şi pentru că ei se cred deştepţi eu par şi mai deştept ca dînşii .În plus proştii deştepţi o tund mereu în bară şi se întreabă de ce. Atunci intervenim noi  şi-i ajutăm ,mă rog , supermani.

Proştii Cuminţi : Gama asta de proşti este foarte plăcută vederii şi convieţuirii. Sunt mereu tăcuţi şi nu emit prostie în jur astfel încît noi, să nu avem nevoie de protecţie specială gen cuţite ,bîte şi pumni pentru a ne proteja de prostia lor. În plus pentru că nu deschid gura au şansa să pară deştepţi uneori, deşi asta doar în ochii proştilor deştepţi. Proştii cuminţi realizează că sunt mai proşti decît proştii deştepţi. Proştii deştepţi însă nu se iau niciodată la întrecere cu cei cuminţi pentru că ăştia -s tăcuţi şi au experienţă mai mare în a fi prost. Proştii cuminţi nu au nici opţiuni nici principii nici idei. Merg cum bate vîntul (sau pumnul ,mă rog).

Proştii răi : aici am dat de dracu. Ăştia-s cei care conduc bmw-uri (big mexican woman) şi îşi petrec timpul cu berea în faţa televizorului ori prin baruri ,la o bericică sau o votkă . Sunt periculoşi şi nu pot fi bătuţi uşor .Odată bătuţi însă înţeleg cine-i şeful şi se lasă conduşi .E un fel de lup din aceia care trebuie muşcaţi de ureche pentru a-i demonstra superioritatea( dacă aţi prins aluzia mea la film ). Proştii răi se cred importanţi pînă iau una în ouă. Din acel moment îi poţi pune să-ţi îndeplinească cele mai monstruase fantezii.(Nu ,nu-s gay) . O vor face cu supuşenie. De obicei însă singurul lucru pe care-l vrei de la unul dintre ei e să-i freci una în cap aşa cum făt frumos i-a făcut zmeului şi l-a băgat în pămînt pînă la genunchi. Destul cu ăştia

Proştii proşti : ultima categorie de proşti pe lumea asta .Scursurile societăţii .Pe lîngă faptul că neuronii ar putea nimeri în interiorul cutiei lor craniene exclusiv prin teleportare ori prin proiectare cu prima viteză cosmică (altfel neuronii nu intră în aceste capete. Aparent au un fel de cîmp gravitaţional inversat care trebuie învins pentru a proiecta ceva în interior) ei duc lipsă acută de orice caracteristică umană(exceptînd exteriorul). Sunt gama de proşti care nu pot nici să vorbească corect nici să scrie. Sunt proştii de care ţi-e frică că dacă printr-un noroc chior ar reuşi să facă ceva ţi-ar fi ruşine că ai fost mai deştept ca dînşii. Vă recomand să vă feriţi de ei pentru a evita asemenea depresii. Deşi formaţi din miliarde de celule sunt departe de inteligenţa organismelor unicelulare. Biologii studiază intens acest organisme mutante ale naturii. Îmi permit să le spun orice pentru că ştiu că nu au destui creieri cît să citească acest post

Ne mai auzim.

admin Uncategorized

În mod normal aş scrie un pamflet nereuşit aici.Despre cum urăsc eu leapşa.Ha.

Dar ce nu face omul ca să… ştiţi voi, ăştia , bloggerii.

Leapşa de la mirc3a

Mie îmi place Steaua. De ce? Păi nu ştiu altă echipă . În plus singurul banc despre fotbalişti pe care-l ştiu este despre bănel nicoliţă.Şi mă enervează maimuţoiul de gigi becali.Dar îmi place steaua.Că zilnic ascult la protv, involuntar ştiri despre steaua.

Echipa doua este Florentina. De ce? Azi în timpul unui concurs am avut o întrebare despre Mutu. Şi cică joacă în oraşul florilor şi are 3 copii. Şi cică a jucat şi la juventus.Răspunsul corect era Adrian Mutu implicit Florentina.Deci echipa numărul doi,că-s praf în fotbal e Florentina.

Şi dacă citeşti postul ăsta zi-mi să-ţi transmit şi ţie leapşa că habar nu am cui s-o transmit.Dacă-mi vine cineva în minte  , scriu eu mai tîrziu.

admin Uncategorized